De ce avem nevoie de o firmă de consultanţă? | e-studii.ro

De ce avem nevoie de o firmă de consultanţă?

În viaţa de zi cu zi, atât persoanele avizate, cât şi cele neavizate şi-au pus cel puţin o dată una dintre următoarele întrebări: “Care este rolul firmelor de consultanţă?”, “Oare nu este suficient că există deja liber profesionişti precum avocaţii, notarii sau contabilii?”, “Ce poate oferi atât de special o firmă de consultanţă?”

Păi, hai să le luăm pe rând:

  • avocatul nu poate face ceea ce poate face notarul public
  • contabilul nu poate face ceea ce pot face avocatul sau notarul public
  • notarul public şi contabilul nu oferă consultanţă orală în modul în care o face avocatul
  • avocaţii sunt, de cele mai multe ori, specializaţi pe anumite ramuri (drept penal, drept civil, drept comercial, dreptul familiei)
  • nu orice act trebuie trecut prin biroul notarului public (pentru a avea formă autentică sau legalizată)
  • şi, în sfârşit, atât avocatul, cât şi notarul sau contabilul au un program de lucru fix, pe cândconsilierii noştri sunt întotdeauna la dispoziţia clienţilor firmei, deci nu există riscul să auziţi ceva de genul: “acum sunt în afara programului de serviciu, sunaţi-mă mâine între orele ___ şi ___!”

Dacă tot nu v-am convins de utilitatea unei firme de consultanţă, hai să vedem problemele pe care le putem întâlni în practică când avem de rezolvat nişte acte: cozi lungi, program fix al funcţionarilor de la instituţiile publice, modul flegmatic în care funcţionarii comunică cu cetăţenii, lipsa unor informaţii exacte privind taxele şi timbrele, termenele lungi de finalizare a procedurilor birocratice, funcţionari care nu au bunăvoinţă/răbdare să le spună cetăţenilor ce acte mai sunt necesare pentru completarea unui dosar, cazuri în care actele eliberate conţin erori pe care un ochi neavizat nu le poate percepe. Pentru a evita aceste probleme, au apărut firmele de consultanţă, ai căror consilieri sunt specializaţi în diferite probleme (acte ale societăţilor comerciale, acte de stare civilă, acte de studii, diferite contracte etc.) şi cunosc fiecare procedură pe care actele dvs. trebuie să o urmeze.

Dacă tot nu v-am convins de utilitatea unei firme de consultanţă, vă întreb: “De ce avem dentistul nostru favorit?”, “De ce avem zugravul nostru favorit?” sau “De ce avem electricianul nostru favorit?” Răspunsul este simplu: “pentru că este vorba de un specialist în care avem încredere”. În aceeaşi situaţie se află şi consilierii de la o firmă de consultanţă.

Ca orice specialist pe care îl contractăm, consilierul primeşte ordine de la clientul său şi le duce la îndeplinire. Însă, există cazuri în care consilierul dă şi sfaturi suplimentare (privind probleme pe care clientul le-a omis sau nu le-a avut în vedere), iar dacă clientul decide să le asculte, atunci apelarea la un consilier de specialitate şi-a atins scopul !

Şi nu, consilierul nu este un simplu intermediar, deoarece nu este un simplu poştaş care duce nişte acte de la client la o destinaţie exactă (persoană fizică, persoană juridică sau instituţie publică), deoarece consilierul poate explica conţinutul la destinaţie (de exemplu, funcţionarului de la instituţia publică), ştie exact ordinea pe care trebuie să o urmeze actele respective şi ştie cu câţi bani trebuie să fie pregătit (pentru plata taxelor, a eventualelor timbre şi xerocopii).

Comments are closed.