Ofertă specială pentru românii care pleacă la muncă/studii în străinătate | e-studii.ro

Ofertă specială pentru românii care pleacă la muncă/studii în străinătate

De multe ori, cetăţenii români vor să plece în străinătate pentru continuarea studiilor sau pentru angajare cu contract de muncă. Însă, chiar dacă România este stat membru al Uniunii Europene (începând cu data de 1 ianuarie 2007), tot este necesară parcurgerea unei proceduri de recunoaştere şi echivalare a diplomelor dvs. de studii pentru ca acestea să fie considerate ca acceptate în străinătate.

În unele cazuri, procedura se finalizează cu obţinerea „Declaraţiei de Valoare” (în cazul Italiei), iar în alte cazuri, pur şi simplu este nevoie de o vizare a actelor de studii, urmată de traducerea acestora, procedură care nu se poate realiza fără o dublă apostilare sau supralegalizare.
Până în prezent, consilierii noştri au ajutat cetăţeni români să plece la muncă/studii în următoarele ţări: Italia, Spania, Germania, Danemarca, Marea Britanie, Austria, Elveţia, Franţa, Grecia, Egipt, Emiratele Arabe Unite etc.

De aceea, societatea noastră de consultanţă vine cu o ofertă specială , care include următoarele operaţiuni:
  • Consiliere GRATUITĂ (verbală, telefonică sau prin email), ca prim pas înaintea întocmirii şi redactării actelor necesare
  • Obţinerea adeverinţei de autenticitate a Diplomei de Bacalaureat/Licenţă
  • Obţinerea foii matricole (anexă la Diploma de Bacalaureat/Licenţă)
  • Obţinerea programei analitice (planului de învăţământ), doar pentru studiile universitare
  • Vizarea actelor de studii (liceale) la Inspectoratul Şcolar competent
  • Vizarea actelor de studii (universitare) la Ministerul Educaţiei-CNRED sau Ministerul Sănătăţii
  • Apostilarea/Supralegalizarea actelor de studii
  • Traducerea actelor de studii (în limba ţării de destinaţie) şi legalizarea la notar a semnăturii traducătorului
  • Apostilarea/Supralegalizarea actelor de studii traduse
  • (opţional) depunerea dosarului cu toate actele de mai sus la Consulatul ţării de destinaţie

Operaţiunile din lista alăturată se pot realiza pentru un onorariu pornind de la 200 Lei, la care se adaugă taxele obligatorii către instituţile competente (Inspectoratul Şcolar, CNRED, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Externe, Prefectură, Camera Notarilor Publici, Consulatul ţării de destinaţie etc.), precum şi către traducătorii autorizaţi. În total, aceste operaţiuni pot ajunge la sume consistente, de cca 200 Lei/act.

Deoarece, în anumite cazuri se poate ajunge şi la taxe totale de peste 2.000 Lei (cheltuialile cele mai consistentă reprezentându-le taxa de obţinere a adeverinţei de autenticitate şi traducerea programei analitice, care are multe pagini), VĂ RECOMANDĂM să contactaţi unul din consilierii firmei noastre pentru CALCULAREA EXACTĂ a TAXELOR TOTALE, în funcţie de numărul şi formatul actelor de studii pe care aveţi nevoie să le echivalaţi pentru ţara de destinaţie (indiferent dacă este vorba de continuarea studiilor sau angajarea cu contract de muncă în ţara respectivă).

NU ESTE NECESARĂ PREZENŢA titularului actelor de studii în România. Vă putem ajuta în procedura de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii, fără ca dvs. să veniţi în România. După finalizarea întregii proceduri (a tututor operaţiunilor), actele de studii originale (conţinând vize şi apostile), precum şi traducerile acestora şi orice alte acte noi obţinute de consilierii noştri, vă vor fi trimise în străinătate, în ţara în care locuiţi şi studiaţi/munciţi, prin intermediul unor servicii securizate de poştă şi curierat internaţional.
Vă recomandăm să apelaţi la noi pentru cea mai simplă şi ieftină cale de recunoaştere şi echivalare a studiilor dvs. efectuate în România.

Cu ce diferă oferta noastră faţă de cea a altor societăţi de consultanţă sau a avocaţilor?

În primul rând, noi vă oferim o consiliere prealabilă GRATUITĂ în vederea estimării cheltuielilor dvs. şi a timpului care va fi alocat întregii proceduri obligatorii.
Mulţi cetăţeni români nu ştiu care este ordinea corectă a operaţiunilor care trebuie parcurse în vederea recunoaşterii şi echivalării studiilor efectuate pe teritoriul României. Şi este şi normal, deoarece în ultimii 10 ani, instituţiile competente în această procedură s-au schimbat de mai multe ori, iar consilierii noştri au fost întotdeauna la curent cu cele mai noi modificări legislative în materie.
În plus, oferta noastră nu se opreşte la momentul la care “vă predăm” actele de studii trecute prin toate instituţiile publice de mai sus, ci vă vom consilia şi în alte aspecte post-procedurale. Apoi, în cazul în care veţi apela la marile societăţi de consultanţă sau la avocaţi, pentru plata onorariilor acestora, veţi fi supuşi la cheltuieli mari, chiar dacă serviciile prestate de aceştia nu diferă cu nimic faţă de ale noastre.