Politica de transparență contractuală | e-studii.ro

Politica de transparență contractuală

În relaţia firmei noastre de consultanţă cu dvs., clienţii, în vederea reprezentării intereselor dvs., fie că este vorba despre servicii de consultanţă complete, fie că este vorba numai despre asistenţă în vederea depunerii/obţinerii unor anumite acte, fie că este vorba numai despre reprezentarea în vederea depunerii/obţinerii unor anumite acte, se vor întocmi Contracte de Consultanţă, al căror conţinut este negociabil.

IMPORTANT! Vă rugăm să aveţi în vedere că, pentru obţinerea anumitor acte cu conţinut juridic (şi nu numai), unele instituţii publice din România, respectiv unele Secţii Consulare ale Ambasadelor altor ţări, stabilite pe teritoriul României, solicită în mod uzual, conform normelor legale în vigoare sau conform unor proceduri proprii de organizare şi funcţionare, întocmirea unor PROCURI (în formă autentică), Contractul de Consultanţă nefiind acceptat ca formă de reprezentare a intereselor dvs.

Aceste Procuri, pot fi întocmite în 3 variante, TOATE CU ACEEAŞI VALOARE în faţa instituţiilor publice din România, în funcţie de posibilităţile dvs. (adică în funcţie de ţara/localitatea în care vă aflaţi, de distanţa faţă oraşul în care se află notarul sau consulatul):

la un Notar Public din România (costuri cca 100 Lei), unde Procura se întocmeşte în limba română şi conţinutul textului acestei Procuri îl vom redacta noi (deoarece trebuie să respectăm cerinţele instituţiilor publice din România unde consilierii noştri se vor deplasa în vederea obţinerii de acte în locul şi în numele dvs.), notarul doar aprobă şi autentifică textul
la un Consulat al României din străinătate (GRATUIT), unde Procura se întocmeşte în limba română şi conţinutul textului acestei Procuri îl vom redacta noi (deoarece trebuie să respectăm cerinţele instituţiilor publice din România unde consilierii noştri se vor deplasa în vederea obţinerii de acte în locul şi în numele dvs.), Consulul Român doar aprobă şi autentifică textul; pentru o listă cât mai completă a Consulatelor României din străinătate, urmaţi acest link: https://e-studii.ro/lista-principalelor-consulate-romaniei-strainatate/
la un Notar Public din străinătate (costuri diferite, de la ţară la ţară, de la notar la notar), unde Procura se întocmeşte în limba oficială a acelei ţări (de exemplu, în Italia – în limba italiană, în Spania – în limba spaniolă, în Regatul Unit al Marii Britanii – în limba engleză etc.) şi conţinutul textului acestei Procuri îl vom redacta TOT NOI (deoarece trebuie să respectăm cerinţele instituţiilor publice din România unde consilierii noştri se vor deplasa în vederea obţinerii de acte în locul şi în numele dvs.), notarul doar aprobă şi autentifică textul;
IMPORTANT : pentru ca Procura întocmită în această modalitate, se vor parcurge următorii paşi:

NOTARUL din străinătăte autentifică/legalizează procura în limba oficială a ţării respective

Pe Procură se aplică APOSTILA conform Convenţiei de la Haga, la autorităţile competente din ţara respectivă

Procura cu Apostilă soseşte în România, unde va fi tradusă de către un traducător autorizat şi apoi este legalizată semnătura traducătorului de către un notar public român

 

Dacă aveţi nelămuriri sau pentru orice întrebări legate de modalitatea în care consilierii firmei noastre de consultanţă vă pot reprezenta şi ajuta în vederea obţinerii actelor de care aveţi nevoie, vă rugăm să ne contactaţi prin telefon, e-mail sau Whatsapp. Detaliile le găsiți în pagina de contact.